Prima oara am sosit in Italia cu o bursa de studii de la facultate. Puteam sa aleg intre Belgia si Italia, dar am ales Italia, si fara sa cunosc multe, ma atragea...nu stiu de ce.
Mi-a placut imediat; am stat la Roma, centrul istoric, a fost minunat. Ma simteam ca si acasa, dar va spun ca nu a fost la fel pentru toate fetele (eram 4 fete, 4 baieti) doua dintre ele de pilda abia asteptau sa se intoarca acasa.
Eu nu ma saturam insa de hoinarit, ieseam zilnic, dupa cursuri, seara... a fost una dintre perioadele cele mai fericite din viata mea.
Am multe poze cu Roma din acea perioada, le voi posta incetul cu incetul...
In ultimul an de facultate l-am cunoscut pe viitorul meu sot, napoletan. Un baiat tinerel, inalt, blond, ochi verzi, era mai mult decat ma asteptasem eu sa fie (desi intotdeauna mi-au placut baietii frumosi, eh, asta e una dintre....slabiciuni
). Ne-am casatorit si m-am mutat la Napoli. Aici insa mediul era total diferit fata de Roma, si la prima vedere putea sa placa sau ba. Mie mi-a placut si nu mi-a placut zona unde stam, dar dupa mai bine de 14 ani, invatand mentalitatea, oamenii, prinzand radacini cum s-ar spune mi-am dat seama ca am avut noroc sa stau printre persoane cu mult suflet, care m-au ajutat mereu la nevoie si pe care i-am avut mereu aproape,
mai ales in cazuri in care am avut probleme.Napoli e un oras superb, care merita vizitat...nu e mai periculos decat alte orase, se vorbeste si chiar italienii din alte parti considera "riscanta" vizita pe aici dar nu e asa. Trebuie sa fii atent evident, ce si cum, dar nu mai mult decat la Roma de pilda, unde multimea de straini provoaca mult haos in general. (iar noua de la Academie ni se spunea: "atentie chiar la romani!!").
Cam asta e pe scurt povestea mea despre cum am ajuns in Italia...
